Ce sunt luxațiile și întinderile musculare?

Dacă ați făcut sport sunt șanse să fi suferit o întindere sau o luxație la un moment dat. Acestea sunt cele mai frecvente leziuni sportive, dar pot apărea de asemenea în timpul activităților zilnice.

Deși senzația este deseori aceeași, întinderile și luxațiile sunt afecțiuni diferite pentru că afectează structuri diferite ale corpului.

Luxațiile la glezna, întinderile inghinale, luxațiile la mână, luxațiile la picior, întinderea de ligamente, întinderea musculară a gambei, luxația la umăr, luxația la genunchi și întinderea musculară a bicepsului se numără printre cele mai des întâlnite forme ale acestor leziuni.

Care sunt cauzele luxațiilor și întinderilor?

Cauzele întinderilor musculare

Întinderile sunt generate de afecțiuni ale mușchilor și tendoanelor. Un tendon este o bandă de țesut fibros conjunctiv care face legătura între mușchi și os. 

Cauzele luxațiilor

Luxațiile sunt cauzate de lezarea ligamentelor. Acestea sunt benzile de țesut conjunctiv care unesc oasele într-o articulație.

Așadar, atât întinderile cât și luxațiile sunt cauzate de o întindere sau o rupere a țesutului, însă în cazul întinderilor țesutul afectat este un mușchi sau un tendon, în timp ce în cazul luxațiilor, țesutul afectat este un ligament.

Simptomele luxațiilor și întinderilor musculare

Simptomele întinderilor musculare

Întinderile acute apar imediat după lezarea mușchiului sau a tendonului. Acestea pot fi cauzate de o lovitură (cum ar fi aterizarea bruscă după o săritură) sau de suprasolicitare, care este posibilă la ridicarea unui obiect greu. Întinderile pot fi de asemenea cronice, dezvoltându-se în timp în urma suprasolicitării mușchilor și tendoanelor prin mișcări prelungite și repetate.

Persoanele care suferă de întinderi pot avea dureri musculare, spasme musculare, slăbiciune musculară, inflamații sau crampe. Mușchii predispuși la întinderi sunt localizați în zona spatelui, a tendonului popliteu, a cotului (în special la sporturile cu rachetă sau aruncări) și în zona mâinii (în special în sporturile care solicită mâinile cum ar fi gimnastica, golful sau canotajul).

Simptomele luxațiilor

Luxațiile sunt cauzate aproape întotdeauna de o lovitură sau o căzătură care duce la dislocarea articulației, la întinderea și uneori la ruperea ligamentelor. Simptomele tipice sunt durerea, vânătăile, umflarea și inflamația.

Articulațiile predispuse la riscul de luxație variază în funcție de activități. De exemplu, săriturile (cum ar fi cursele cu obstacole, jocurile cu mingea peste fileu) sau alergarea pe o suprafață neuniformă pot provoca luxații de picior, genunchi sau gleznă, iar căderea pe o mână suprasolicitată poate provoca luxația încheieturii.

Tipuri de luxații și întinderi

Gravitatea acestor tipuri de leziuni este clasificată de la gradul întâi la gradul trei, în funcție de gradul de afectare a țesuturilor.

Gradul întâi

Tendoanele, mușchii sau ligamentele au fost întinse prea mult, însă este posibil să nu fie rupte sau ca ruptura să fie minoră. Durerea este deseori ușoară și în general nu există inflamații sau vânătăi sau acestea sunt minore. Puteți aplica presiune pe articulația cu întindere sau luxație de gradul întâi, pentru că articulația este încă stabilă. Aceste întinderi se vindecă în 2 până la 3 săptămâni.

Gradul al doilea

Fibrele țesutului au fost întinse și rupte parțial. Aceste leziuni sunt în general însoțite de vânătăi, umflături și durere moderată și puteți avea dificultăți în utilizarea articulației sau a mușchiului afectat. Astfel de întinderi se vindecă în 3 până la 6 săptămâni.

Gradul al treilea

Aceasta este o întindere sau o luxație severă, tendonul sau ligamentul fiind rupt aproape complet. Nu este surprinzător faptul că aceste leziuni provoacă durere severă, umflarea și învinețirea zonei, și nu veți putea utiliza organul afectat. Aceste întinderi și luxații sunt grave și deseori necesită intervenții chirurgicale și recuperare. Vindecarea poate dura câteva luni.

Cum se tratează luxatiile și întinderile musculare?

Urmați următorii pași: odihnă, aplicare de gheață, compresie și ridicarea membrului afectat. Este primul lucru pe care trebuie să-l faceți dacă ați suferit o leziune la nivelul mușchilor sau articulațiilor. Este cel mai bine să întrerupeți exercițiile fizice și să limitați alte activități pentru o vreme și să puneți un pachet cu gheață pe zona afectată de 4 până la 8 ori pe zi, timp de 20 de minute la fiecare aplicare. Bandajați zona sau utilizați o fașă elastică. Acest lucru contribuie la reducerea inflamației. Încercați să țineți zona afectată în poziție ridicată deasupra nivelului inimii, folosind o pernă ca punct de sprijin. Acest lucru contribuie de asemenea la reducerea inflamației.

Calmante ale durerii: Medicamentele eliberate fără prescripție medical, pe bază de ibuprofen pot ameliora durerea cauzată de o întindere sau o luxație. Anumite medicamente antiinflamatoare sunt disponibile și sub formă topică.

Consultați medicul: Este o bună idee să consultați medicul dacă ați suferit o întindere sau o luxație, în special dacă suspectați că este una de gradul doi sau trei. Întinderile și luxațiile minore ar putea să nu necesite asistență medicală decât dacă nu se ameliorează după 2 sau 3 zile.

Cum puteți preveni luxațiile și întinderile?

  • Întotdeauna faceți o încălzire înainte de a face sport sau exerciții fizice și faceți exerciții de întindere în fiecare zi.
  • Purtați încălțăminte adecvată: asigurați-vă că încălțările vi se potrivesc și înlocuiți-le dacă talpa este uzată.
  • Exerciții fizice ușoare: nu vă grăbiți să începeți un program de fitness nou, începeți încet și moderat; creșteți forța musculară treptat.
  • Evitați alergarea pe suprafețe care nu sunt plane.
  • Nu faceți exerciții fizice sau sport atunci când sunteți obosit sau aveți dureri.
  • Urmați o dietă echilibrată pentru sănătatea mușchilor și articulațiilor.
  • Utilizați sau purtați echipament de protecție pentru sport.

Referințe:

  • 1

    American Academy of Orthopaedic Surgeons. OrthoInfo. Sprains and strains: what’s the difference?, accesat la 3 septembrie 2014.

  • 2

    European Agency for Safety and Health at Work. Gender issues in safety and health at work – a review, 2003.

  • 3

    About health. Sprains and strains, accesat la 3 septembrie 2014.

  • 4

    How stuff works. Strain vs sprain, accesat la 3 septembrie 2014.

  • 5

    Paolini JA, Orchard JW, The use of therapeutic medications for soft-tissue injuries in sports medicine, MJA 2005; 183: 384-88.