Ce sunt luxațiile și întinderile musculare la copii?
Întinderea musculară este o leziune la nivelul mușchilor și tendoanelor, ce constă în afectarea mai ușoară ori mai severă a fibrelor musculare.
Luxațiile reprezintă pierderea permanentă a contactului articulațiilor între două extremități osoase și apare ca urmare a deplasărilor extremităților respective, survenite în urma traumatismelor osteoarticulare. Luxatiile pot fi dobândite sau congenitale (cum este luxația congenitală de șold la copii).
Copilul dumneavoastră ar putea suferi de o întindere musculară sau o luxație dacă:
- Se plânge de o durere ascuțită și imediată în acea parte a corpului care a fost solicitată (de ex. gleznele sau încheieturile)
- Nu se poate folosi de acea parte a corpului care a fost afectată
- Se plânge de durere într-o zonă a corpului după o activitate solicitantă (cum este sportul)
Cauzele luxațiilor și întinderilor musculare la copii
Întinderile musculare sunt cauzate de afecțiuni ale mușchilor și tendoanelor (benzi de țesut care leagă mușchii de oase). Zonele în care se pot produce întinderi în mod frecvent sunt spatele, gâtul, umerii și picioarele.
Luxațiile, pe de altă parte, sunt cauzate de lezarea ligamentelor (benzi puternice de țesut care fac legătura între oase). Cele mai frecvente sunt luxația cotului la copii, luxație de șold la copii, luxația mâinilor la copii, luxație de gleznă la copii și luxația umărului la copii.
Întinderile musculare și luxațiile se pot produce de multe ori atunci copilul își suprasolicită mușchii: spre exemplu, copilul se poate confrunta cu o întindere musculară la spate în urma ridicării de obiecte grele. De asemenea, acestea se pot produce în urma alunecărilor sau căzăturilor.
Copiii activi pot suferi întinderi musculare sau luxații dacă aleargă prin grădină, se urcă pe mobilier sau fac sport.
Cum se poate trata o luxație sau o întindere musculară la copii?
Aplicați următorii pași imediat ce copilul suferă o întindere musculară sau o luxație:
- Odihnă - Faceți în așa fel încât copilul să nu mai miște partea corpului unde a suferit o întindere musculară sau o luxație. Evitați să puneți greutate pe zona afectată în primele câteva zile.
- Gheață - Aplicați gheață pentru răcirea zonei afectate. Răcorirea va contribui la reducerea umflăturilor în stadiul incipient. Nu aplicați gheață mai mult de 20 de minute.
- Compresie - Contribuiți la vindecarea leziunii prin bandajarea zonei afectate. Dacă zona afectată este strânsă ferm cu un bandaj, presiunea poate preveni sau reduce inflamarea.
- Ridicarea membrului afectat - Încercați să țineți membrul afectat ridicat sprijinindu-l pe o pernă. Acest lucru contribuie la reducerea inflamării.
Când trebuie să consult medicul?
Uneori este greu să facem diferența între o luxație și o fractură, așadar este recomandat să mergeți la doctor pentru a evita eventualele probleme.
Referințe:
- 1
American Academy of Orthopaedic Surgeons. OrthoInfo. Sprains and strains: what’s the difference? Accesat pe 3 Septembrie 2014.
- 2
About health. Sprains and strains. Accesat pe 3 Septembrie 2014.